image1 image2 image3

Le Chat Mauve|Este un pic despre tot. Totul vostru, al meu.|Eu, posesoare a unei biciclete, a multor perechi de pantofi|posesiune a doua pisici, iubita, colega, fiica cuiva.|Voi, toți ceilalți.

13 mar. 2015

Poveste de vineri 13

Isi propusesera de-un timp sa mearga la pescuit. Fusese frig, tot februarie. Acu', cu martie cu tot, frigul nu se dadea dus.Sambata asta insa parea sa se lege ceva.

A fost o data ca niciodata si Ca de n-ar fi nu s-ar povesti erau prieteni demult. In tinerete fusesera nedespartiti. A fost o data ca niciodata Ca de n-ar fi nu s-ar povesti..ei doi. Incepusera multe povesti impreuna, povesti frumoase. Adormeau copiii cu numele lor in gand. Ii studiau tinerii in cercuri de creatie literara. O istorie de basm.

Cu timpul insa, s-au distantat, unul fara celalalt nu mai aveau acelasi farmec. Mai apoi au venit familiile, copiii.
Nevestele, Si-am incalecat pe-o sa Si v-am spus povestea-asa nu se mai aveau nici ele bine.
Si v-am spus povestea-asa avea mereu dreptate, se contrazicea des si cu oricine, fuma mult. Toate cercurile lor duminicale de citit erau acum o amintire, sau mai multe.

Nu se mai vedeau decat de sarbatori, zile de nastere sau petreceri cu prieteni comuni.
Asta pana cand, intr-o dupa-amiaza mohorita cu multa ploaie de noiembrie tarziu, Si v-am spus povestea-asa s-a dus. Scurt. Brusc. In tacere. Nimicul ramas in urma ei, umplut o vreme de socri si copii devenise de nesuportat. Depresiv, singur, A fost o data ca niciodata s-a hotarat sa rupa blocajul asta si sa-si invite vechiul demult pierdut prieten la un pescuit.Ca pe vremuri.
Erau batrani acum, barca se gaurise, Ca de n-ar fi nu s-ar povesti trebuia sa cumpere momeala si undite. Se rupsesera toate intre timp.

Si pentru ca Si-am incalecat pe-o sa facea o mamaliga exceptionala, sambata asta, cu balta rezervata, cu mamaliga si rame, cu undite si barca, A fost o data ca niciodata si ca de n-ar fi nu s-ar povesti in zori de zi, in cizme de cauciuc, erau din nou doi buni prieteni sub cer, la pescuit.

***
Azi, 13 martie tarziu, ma inclin. Reverente. Mereu mi-a placut cuvantul asta. Si numarul 13. Si inca doi ani cu de toate. Ai mei, ai oamenilor din jurul meu. Se mai incheie un ciclu. Suntem cu totii ca niste copaci care desi replantati, prin radacini mereu. Uneori mai adanci, alteori superficiale. Fara de radacini, n-am mai face frunze si flori. N-am mai inverzi primavara, n-am mai rodi. N-am mai fi noi. Noi. Asta e ce defineste. O padure e facuta din copaci si-n fiecare copac e toata padurea. De aceea, ma-nclin. Nu pentru ca bate vantul prea tare, ci pentru ca pot, ca vreau. Ca din cand in cand intorc lumii un multumesc.

Asadar, multumesc si va multumesc.

Vineri 13. Find the cost of freedom.