"Bătea vântul și era frig, apa măruntă care cădea și ea mocănește nu ajuta deloc. Nu mai avea acum nimic în suflet care sa tina de cald, doar ploaia asta care nu mai contenea.
Si orice colt de suflet se inunda încet, lipsa acuta de aer, mușchiul din piept care încă se mai zbătea dureros și anevoios, toate ii aminteau de el, de viata lor, de tot.
Soarele de-afara, căldura sufocanta de august și orele lungi din zi și din noapte erau aievea.
Trebuia acum sa uite încet, sa scuipe noroiul din suflet, sa uite, sa uite...
Trecuseră însă sase ani aproape. Si era mult, și fusese frumos, ca un vis.
O luna mai târziu era iar în camera lor de cămin, de data asta singura, ea, incapabila sa fie singura, era acolo intre patru pereți încercând în zadar cu o ultima privire sa înțeleagă dacă a uitat ceva.
Nu luase însa nimic, nu putea. Toate amintirile alea țipau gălăgios din zidurile albe, toate miresmele de timp trecut și pierdut, toată viata ei asa cum o știa și cum ar fi vrut-o mereu se concentra acolo intre patru pereți.
Fiecare pas și fiecare respirație, fiecare treapta departe de locul ala al lor era aievea, n-avea sa se mai întoarcă niciodată. Avea probabil sa-l zărească întâmplător cu ea, avea de fiecare data sa mai moara putin, sa mai doară putin, sa simtă iar starea de rău și voma în gura dar sa uite tot. Sa împrumute o viata noua pe care s-o facă a ei. O viata mai înțeleaptă, egoista, desfrânată."
- I quote myself
Azi a nins.
