Casa veche, decolorata si stinghera, inca privea, cu ochi de strajer, in departarea finalitatii apusului. Intr-o ultima incercare, incomodata de fierul rece, patinat de intoleranta vremii, apasa cu timiditatea unei mame care, ca o felina, e atenta sa nu trezeasca puiul, pe raceala clantei. Miscarea de urs adormit a usii din lemn ros, manjit ii fu insotita din nou de senzatia cruda si palida de frica.
Afara, dincolo, o mangaie pe obrazul palid o pana aurie desprinsa din soarele murg. Nici ploaia si nici mirosul de zahar ars nu o mai insoteau de data asta, iar corpul ii era imponderabil, aproape imperceptibil.
Cobori incet si cu pas tiptil pe drumul cazut, asezat ca o pamblica sinuoasa peste un lan ars de porumb. Trupurile porumbului erau intinse in capitulare, ordonat si aliniat pe tampla pamantului si ii se simteau sub talpi moi si calde. Cu mana stanga se tinea atent, suprinsa si de placerea senzatiei de fier incalzit, atat de diferita si de noua printre toate, de balustrada subtire a drumului, ca de un fir de viata unidimensionala, necesara.
Treptat, simturile talpilor desculte se afundau cu extaz in nisipul asternut de timp peste tarmul care se intindea acum infinit, dincolo de lanul de porumb. Crestetul capului blond ii zvacnea ca un sfincter, caci pana aurie a soarelui se mutase de ceva timp acolo si cum numai lumina adia pretutindeni, poposi spre odihna.
Nici nu-si dadu seama ca la cativa pasi mai in fata i se desfasura sub ochi un zid cenusiu, peste care se inalta un perete de sticla, adapostit de un acoperis anapoda. Drumul de acum ramas zeci de ani in spate i se terminase demult, neramanandu-i decat sa ocoleasca unghiul drept de beton si sa asculte mai atent la ce se contura a zarva de sute de voci, de oameni, de copii, de joaca, de bucurie, de neinteles.
Narile i se umplura de umezeala podelei, iar porii granitului ii apareau ca niste guri imense, inca insetate.
De o parte a zidului, vestiarele se aliniau geometric, unul cate unul, iar pe mijlocul culoarului acoperit de un tavan din sticla se ofereau spre odihna banchete de piatra lungi, ca niste pietre funerare, desenate de cate un fractal de lumina, stranpunsa prin crengile copacilor de pe latura dreapta. In capat, sculptat intr-un trunchi de copac ancestral, isi apasa singur clapele un pian. Sunetul de lemn umezit, intrerupt in corzi de liane parea sa acompanieze priceput, ca un maestru de ceremonii, zumzetul amestecului de voci.
Se opri pentru o clipa, intr-o incercare care o obosea teribil, sa asculte. In loc sa auda insa, ascultatul asta ii asternu pe retina o imagine. O reflexie infricosatoare, cu parul aproape alb, valvoi, cu raze de lumina argintie iesindu-i din ochi, din gura, din palme si din piept o privea tacuta din peretele vitrat ce folosea drept amplificator pentru pian.
Goala.
Se aduna ghem si se cuibari afara din domul de granit, lasandu-se prada umbrei si acoperindu-si goliciunea cu nisip. Nu se mai vazuse niciodata pe ea. Fusese de atatea ori frumoasa, aparte, un amestec de vanitate, singuratate si fum de tigara.
Un pod hidraulic albastru, dintr-un soi de safir, se compunea inalt, catre cer, parand sa nu aiba finalitate. Pasi aievea, in urma ei fiecare dala albastra desprinzandu-se si recompunandu-se in niste stalpi imensi, care cresteau acum din apa. La capat, podul cobora adanc in inima unei insule. De jur imprejur, munti si vai de nisip auriu, fin ca pudra de zahar vanilat, se scurgeau in apa rece si neclintita a oceanului. Nu mai calcase niciodata pe un tarm de ocean, nu mai pasise niciodata pe dune de zahar si nici nu mai inotase niciodata in univers.
La o apropiere, apa era vascoasa si plina de stele si planete, printre care inotau, ca intr-un suc primordial, zeci de trupuri. Incerca sa se scufunde cat sa priveasca dincolo de oglinda, insa lichidul vascos sfida orice gravitatie si trupul ii era tintuit deasupra, dandu-i voie cat de o plutire in imponderabilitate.
Soarele trecu dincolo de inaltimea casei vechi si un con de umbra se asternu peste tarmul de ocean, peste dom, peste podul de acum disparut si peste insula ramasa doar un punct in imensitatea universala a apei.
Conul de umbra inghiti sunetul pianului si zumzetul de voci, lumina si caldura, care se intoarsera inapoi in vis.
Printre firele de miros sarat, rece, verde amestecat, din coltul camerei, de pe un fotoliu afundat in el insusi, se ridica fum de tigara. Ii era sete si apa ramasese toata pe mal. Iar din pipa regizorului se ridica serpuit miros de zahar, zahar ars.
