Nu știu dacă am vorbit vreodată despre asta, o voi face acum. Pe la 22 de ani când îmi permiteam încă să fiu boemă m-am apucat să scriu o carte. Asta cu scrisul unei cărți e o chestie pe care o am de pe la 5 ani când mi-am cumpărat singură prima mea carte de engleză, se numea "English for little ones".
Doar că, deși aplecată în timp către partea asta cu scrisul, la cei 22 de ani pe care-i aveam reușisem o colaborare cu Playboy România care m-a îndreptat oarecum către un scris mai puțin de poveste.
Prin urmare, m-am apucat să scriu o carte. Asta se întâmpla prin 2002-2003 când aveam un amărât de calculator P4 care atunci când era pornit făcea în casă mai mult zgomot și mai multă căldură decât mașina de spălat și caloriferul la un loc.
După vreo 25 de pagini scrise și rescrise în vreo 3 săptămâni, s-a întâmplat un cutremur. La propriu. Într-o seară pe la 11, garsoniera în care locuiam atunci a început să se legene ca o barcă. Era la etajul 4 al unui bloc din Rahova.
După vreo trei pereți crăpați și vreo două tablouri căzute (astea fac obiectul unei alte povești cu vecinul pictor gay), mi-am dat brusc seama că și micul calculator s-ar putea să fi suferit. L-am deschis, am copiat fișierul meu de 25 de pagini pe o dischetă :), da, o dischetă, și din greșeală, mare greșeală de altfel, am dat un shift delete (o bagatelă, devenisem recenta posesoare a unui job care presupunea mult alt+tab, shift+delete, ctrl+c și ctrl+v). Astfel cartea mea încă în fașă avea să dispară pentru totdeauna (căci discheta refuza cu îndârjire să se mai deschidă...). Mai am pe undeva printr-o agendă vreo câteva paragrafe de început pe care de atâta rescris le învățasem pe de rost.
Revenind, de vreo două săptămâni m-am apucat din nou (de scris o carte) doar că de data asta e cartea din capul meu de copil, mama ar avea multe de povestit în acest sens. E puțin altfel, are un scop diferit, e scrisă de un "copil" pentru copii (sau va fi scrisă) și e probabil lucrul cel mai drag mie de când mă știu.Atât deocamdată despre asta, am o superstiție!
