- Fumezi mult! imi spune mama in timp ce eu sorb cu nesat din cafeaua proaspat racorita, cu miros ametitor de cardamom.
- Nimic din ce bagi in tine o data cu fumul ala de tigara nu e bun!
Eu o privesc dincolo de ochi si-i spun in gand ca ea nu stie ca-i dau dreptate. Nimic bun nu intra in mine o data cu fumul de tigara inhalat adanc in plamani. Nu. Nu intra. Ce nu stie ea e ca o data cu el scot afara din mine toate istoriile grele de zeci de vieti traite, ce nu stie ea e ca nu traim pentru prima oara pe-aici, c-am mai fost, trait, vazut, fumat de atatia ani de ori.
Si cand revenim, primim o bucata noua de copil. Unii din noi o primim pe prima, altii avem ceva bucati adunate si suntem norocosi sa conturam cu ele oameni. Si mai sunt cativa, putini, care am incetat demult sa mai colectionam bucatile lipsa.
Si daca e prima bucata, si daca avem deja bucati vechi, si daca le-am strans pe toate, ne impartim inconstient timpul constient in trei.
Ni se da bucata de copil si stim sa o primim. Si sa ne jucam cu ea, si daca suntem constienti, crestem asa, si daca suntem si mai constienti, imbatranim asa.
Ne mai incurcam intre noi bucatile de copil si prima strangere de mana intre noi, astia incurcati e ca trezitul din somn dupa prima gura de cafea. Sau ca atunci cand cauti atent si asiduu lucrurile alea care se ascund prin casa si mai apoi, nemaicautandu-le demult, dai intamplator peste ele. Si te uimesti singur de cat erau de la indemana.
Ar fi bine sa poti sa iubesti bucatile astea de copil, sa nu le pierzi si sa traiesti jucandu-te pana nu mai poti de oboseala, iar atunci cand dormi, sa lasi copilul sa se tot joace.
Nu mai stim demult sa zburam, nu mai stim demult sa iubim, caci ne-am uitat sufletul si ne blocam pe corpuri, dar jocul e de pastrat acolo, joaca e cu haz de necaz si cu ras din nimic, fix ca atunci cand iti amintesti o gluma a cuiva si razi si dupa, ca vorba cuiva, ti se pare la fel de amuzant.
Astia de-ati pierdut bucatile de copil, traiti cautand altele noi.
Sunt usor de gasit.
Sunt in tricoul ud de sambata seara dupa ce te joci cu furtunul prin curte in loc sa uzi iarba, sunt in causul palmelor prietenului tau vechi, care te gadila seara tarziu pe o banca-n parc in timp ce tu razi in hohote, sunt in mersul sincron pe malul marii, in nisip, cu toti aia cu care ti-ai incurcat bucatile de copil, sunt in prima zapada care, desi tie nu-ti place frigul si cica urasti iarna, atunci cand cade din senin intr-o joi seara, iti sclipeste cu fiecare fulg direct inapoi in mijlocul sufletului din prag de craciun, sunt in emotia timpa si-n fluturii din stomac de la inceputul concediului, ca atunci cand plecai vara cu ai tai la mare, sunt in bucuria ceasului nou pe care l-ai primit cadou de la ei,si ei stiau ca ti-l doresti.
Sunt acolo, sunt peste tot si tot ce trebuie sa faci e sa nu te faci mare. Caci ochii de adult ingenuncheat de viata nu le mai gaseste.
Si vezi ca vine-o vreme cand din bucatile tale si din ale lui, ale aluia care acu' 10 vieti si-a lasat bucata lui de suflet de copil la tine, o sa faceti una noua, N-o faceti voi, se face singura ca asa alege ea, dar e din bucatile voastre. Si cand ii dati de la voi un pic de copil, nu-l pierdeti pe al vostru. Ca nu-i musai sa cresti. Doar sa-l cresti. Si vede el dupa daca ramane copil sau nu.
Si tu! Tine minte ca oamenii care se fac mari nu zboara, nu rad, n-au timp de chicoteli si de gadilat, Si nu iubesc. Caci uita.
Fa-te om, fa-te mare, dar nu creste. Fa-te frumos, destept, cu minte, nebun, picteaza-te cu toate culorile si fa-te la loc copil. Si gata.
***
“Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?”
- Nimic din ce bagi in tine o data cu fumul ala de tigara nu e bun!
Eu o privesc dincolo de ochi si-i spun in gand ca ea nu stie ca-i dau dreptate. Nimic bun nu intra in mine o data cu fumul de tigara inhalat adanc in plamani. Nu. Nu intra. Ce nu stie ea e ca o data cu el scot afara din mine toate istoriile grele de zeci de vieti traite, ce nu stie ea e ca nu traim pentru prima oara pe-aici, c-am mai fost, trait, vazut, fumat de atatia ani de ori.
Si cand revenim, primim o bucata noua de copil. Unii din noi o primim pe prima, altii avem ceva bucati adunate si suntem norocosi sa conturam cu ele oameni. Si mai sunt cativa, putini, care am incetat demult sa mai colectionam bucatile lipsa.
Si daca e prima bucata, si daca avem deja bucati vechi, si daca le-am strans pe toate, ne impartim inconstient timpul constient in trei.
Ni se da bucata de copil si stim sa o primim. Si sa ne jucam cu ea, si daca suntem constienti, crestem asa, si daca suntem si mai constienti, imbatranim asa.
Ne mai incurcam intre noi bucatile de copil si prima strangere de mana intre noi, astia incurcati e ca trezitul din somn dupa prima gura de cafea. Sau ca atunci cand cauti atent si asiduu lucrurile alea care se ascund prin casa si mai apoi, nemaicautandu-le demult, dai intamplator peste ele. Si te uimesti singur de cat erau de la indemana.
Ar fi bine sa poti sa iubesti bucatile astea de copil, sa nu le pierzi si sa traiesti jucandu-te pana nu mai poti de oboseala, iar atunci cand dormi, sa lasi copilul sa se tot joace.
Nu mai stim demult sa zburam, nu mai stim demult sa iubim, caci ne-am uitat sufletul si ne blocam pe corpuri, dar jocul e de pastrat acolo, joaca e cu haz de necaz si cu ras din nimic, fix ca atunci cand iti amintesti o gluma a cuiva si razi si dupa, ca vorba cuiva, ti se pare la fel de amuzant.
Astia de-ati pierdut bucatile de copil, traiti cautand altele noi.
Sunt usor de gasit.
Sunt in tricoul ud de sambata seara dupa ce te joci cu furtunul prin curte in loc sa uzi iarba, sunt in causul palmelor prietenului tau vechi, care te gadila seara tarziu pe o banca-n parc in timp ce tu razi in hohote, sunt in mersul sincron pe malul marii, in nisip, cu toti aia cu care ti-ai incurcat bucatile de copil, sunt in prima zapada care, desi tie nu-ti place frigul si cica urasti iarna, atunci cand cade din senin intr-o joi seara, iti sclipeste cu fiecare fulg direct inapoi in mijlocul sufletului din prag de craciun, sunt in emotia timpa si-n fluturii din stomac de la inceputul concediului, ca atunci cand plecai vara cu ai tai la mare, sunt in bucuria ceasului nou pe care l-ai primit cadou de la ei,si ei stiau ca ti-l doresti.
Sunt acolo, sunt peste tot si tot ce trebuie sa faci e sa nu te faci mare. Caci ochii de adult ingenuncheat de viata nu le mai gaseste.
Si vezi ca vine-o vreme cand din bucatile tale si din ale lui, ale aluia care acu' 10 vieti si-a lasat bucata lui de suflet de copil la tine, o sa faceti una noua, N-o faceti voi, se face singura ca asa alege ea, dar e din bucatile voastre. Si cand ii dati de la voi un pic de copil, nu-l pierdeti pe al vostru. Ca nu-i musai sa cresti. Doar sa-l cresti. Si vede el dupa daca ramane copil sau nu.
Si tu! Tine minte ca oamenii care se fac mari nu zboara, nu rad, n-au timp de chicoteli si de gadilat, Si nu iubesc. Caci uita.
Fa-te om, fa-te mare, dar nu creste. Fa-te frumos, destept, cu minte, nebun, picteaza-te cu toate culorile si fa-te la loc copil. Si gata.
***
“Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?”
