Pe-un picior de plai

Pe-o gura de rai...

Zilele trecute ma holbam in sufletul unui om, cu nonsalanta si fara sa ma preocupe prezentele din jur.
Zilele astea il tin de mana pe acest suflet, undeva in causul palmei lui ma are toata.

E un sentiment desprins din Nichita si prins bland in caldura mainii stangi.
Acolo, la el in palma miroase a Baba au Rhum...a Old Spice si a piper negru proaspat macinat amestecat cu mosc si iasomie.

L-am cunoscut undeva sus. Si-l stiu demult, doar ca la un moment dat ne-am oprit din vorbit. Caci zilele astea el e om si merge printre noi. Si se ingrijeste de tot, mai putin de el. Aseara era impregnat in peretii vechi ai unei biserici, in frunzele cazute fractalic pe trepte si alei, in steaua stinsa un pic prea devreme si-n curcubeu.
Azi m-a insotit dimineata devreme, sub o umbrela orange, pana la benzinaria din colt, dupa tigari, mi-a soptit incet in ceasca de cafea ca-i bine sa-mi schimb incaltarile ude si m-a sarutat limpede pe o tampla.

Nu-l voi revedea curand, caci e om acum, si are des obiceiul sa uite de intalnirea planificata demult, sau sa-si suprapuna altele in acelasi timp. Si, om fiind, prioritizeaza. Si pentru c-a uitat cine e, se plimba prin viata cautandu-se. Crede chiar ca s-a gasit. Pare fericit in hainele noi de om si-i place painea proaspat prajita, cu unt si sirop de artar.

Uneori insa, oprit de o adiere de vant, de o pereche de ochi tintuiti, de un miros de tutun de pipa se opreste inauntru speriat, caci simte cumva ca ceva e nelalocul lui. Ca undeva, pe undeva, paralel, e el.

Acum invata rolul asta de om. Si mai are multe de-nvatat. A uitat cum e sa zboare, danseaza insa de cate ori are ocazia si canta nepotrivit la pian.

Si nu-ntelege de ce nu-ntelege.