De gandit.
Sunt bine in cutia mea.
Timid si cu blandete va intreb: voi...sunteti bine?
Si n loc de raspuns, as vrea sa va asezati confortabil in scaune si timp de 10 minute sa nu va pese de ce i in jur, de tinutul spatelui drept sau de cat de eleganta e imaginea picioarelor incrucisate pe sub masa.
M am nascut intr o joi.
Nu mi amintesc ce culoare avea joia aia, cred insa ca era orange.
Si am avut brusc o mama si un tata. Ai mei. Si eu a lor.
M am facut apoi colega si prietena cuiva. M am indragostit si m am tot indragostit mai apoi. De oameni, de locuri, de carti, de viata.
Si s intr o indragosteala constanta, pe alocuri ma iubesc si pe mine.
Pachetul asta de viata, familie, prieteni, scoli, joburi, preferinte coloristice si culinare, opinii si constienta ma definesc pe mine si implicit, pe cutia mea. O cutie mai mica sau mai mare, data de dualitatea in care ma si ne scaldam. Si i bine asa. Si am tot auzit, citit, vazut cum ca i bine tare sa iesi din cutie. Think outside the box, Romina!
Bai, nu! Mi am spus eu, om mare fiind.
Ca sa gandesti afara din cutie, debutezi prin a presupune ca aceasta cutie exista. Deci nu. Schimba paradigma. Nu i nicio cutie si e totul fara limita.
Doar ca intr o zi dai peste unu’ care ti explica cum ca zidul ala de care te tot dai cu capul e fix o latura de cutie, de limita.
Si e mai bine sa te simti tu, sa fii constient si sa ti placa de cutia ta. Sa agati de peretii ei tablouri frumoase, sa pastrezi curatenie acolo si sa gandesti o usa si geamuri mari, sa lasi un perete liber, caci la un moment dat o sa ti unesti latura aia de cutie cu o alta, a altuia la fel de minunat de limitat ca si tine. Si sa stii ca ce i acolo adunat te defineste.
Ca limita e, dincolo de orice, ceea ce te face cine esti. Copilul, iubitul, fratele, mama, sora, colega cuiva.
La mine n cutie e liniste, voi..sunteti bine?
