Am incercat prima oara gustul chinuitor si amar de tutun pe la 8 ani. Cand, ascunse printre cosmeliile din curtea bunicilor, eu si verisoarele mele, dintre care una mult mai mare, ne permisesem sa furam de la bunicul un Carpati fara filtru.
Si pentru ca numai curiozitatea nu te omoara, am incercat cu degetul un ocean. Am tras cu nesat. Se ia tigara aprinsa si se trage in gura, caci nu stii sa tragi in piept. Dupa care, ca dupa o alergare in sprint, spui "aaahh, boii mei" si tot fumul ala inmagazinat in cavitatea bucala, coboara fierbinte si usturator prin caile respiratorii, direct in plamani. Si te sufoci.
Si plangi, si tusesti de parca e sfarsitul lumii, iti stergi lacrimile, injuri cu cuvintele tale de copil mic si-ti juri ca asemenea mizerie n-o sa fie pentru tine niciodata.
Si trec anii, multi si care mai de care, iti moare bunicul de cancer la plamani, iti mai moare un om drag de cancer la plamani si tu alegi, cu o inteligenta rasarita din cel mai orbitor soare, sa te apuci de fumat.
Si mai descoperi tu, in exaltarile de bonfire, ca fumul de tigara e doar aer si fumezi in continuare. Fraieri aia care nu inteleg ca tigarile nu fac deloc rau sunt niste fraieri.
Si uite-asa, te imprietenesti, timp de aproape 10 ani, cu aceasta chestiune atat de misto, asa ti se pare tie, care se cheama fumat.
Numai ca, din momentul in care m-am apucat, mi-am si propus data la care o sa ma las.
35 de ani!
Cand aveam sa implinesc 35 de ani, aveam sa ma las. Mai avusesem in trecut deadline-uri intermediare, 3 EUR pacherul, 4 EUR pachetul.
N-a functionat nimic.
Nu pentru ca n-a functionat, ci pentru ca n-am vrut sa functioneze.
Si ma consider un fumator ratat, caci m-am apucat de fumat tarziu, aveam 25 de ani. Si m-am mai si lasat vreo 3.
Si, din lipsa de tarie de caracter, din nevoia de refugiu inexistent, ca atunci cand te sprijini cu capul de umarul unui alergator la maraton care asteaota sa ia startul, m-am reapucat.
De data asta cu mult mai multa convingere ca fumatul e misto, ca ce prostie sa nu fumezi, ca ce multe chestiuni faine pierzi, daca nu te ia cu lesin dupa o noapte de plamani praf la club, mai mult afara la tigara, decat inantru.
Si iata-ma la 35. SI iata-ma cu deadline-ul pe cap.
Si dau din casa, pentru toti fumatorii nefumatori out there.
Ziua 1: stiam, cand am stins, in jur de 01:00 AM ultima tigara, ca, daca nu voi fi in stare sa-mi tin creierii la un loc, ultimul fum nu va fi ultimul. Ca nu ma voi forta absurd, cu nervi si tremurat, sa nu mai fumez deloc. Caci nu cred ca functioneaza asa.
Ziua 2: cafeaua de dimineata cel mai greu moment al zilei de fumator nefumator; dup-aia, la intervale regulate de timp, te loveste lipsa de nicotina cu ciocanul in cap. Daca rezisti 3 minute, aia e. Adictia insa e fara doar si poate ingrozitoare. NICOTINA! prin urmare, am dormit pana la 16:00, sa treaca si dimineata, si pranzul si sa ma trezesc direct la cina.
Ziua 3: inapoi la birou. Inapoi la parterul de cladire corporatista de capitala corporatista, de piata de centru corporatist, de cafenea corporatista. Cedez, la rand, la cafea. Ma ia ameteala, nu ma ia insa si remuscarea. Cum ziceam, nu ma voi forta absurd.
Ziua 4: mananc mere; multe!
Revenind la ce anume ma tine cu plamanii curatati:
https://christianhope.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6373
PS: recitesc Allen Carr, om vedea!
