Ramas singur intre cei patru pereti cenusii, cu urme de mucegai si miros intens de rasina arsa, simti cum iar ramane fara aer. Fumul pipei ii patrundea perfid narile infundate si ii aburea laptos lentilele ochelarilor bifocali.
Ignora pentru a n-a oara sfatul doctorului, tutunul tras adanc in piept dandu-i senzatia ca e inca prezent, ca e inca acolo, ca inca nu i s-a terminat jocul.
Replicile din scena trei, unde ea si el se regasesc tolaniti pe parchetul camerei de zi, pierduti unul in ochii celuilalt, cu mintea in bratele celuilalt, intarzie sa apara. Tumultul zilelor trecute, cu zeci de ore de filmare, frig, cenusa fumeganda si multe lacrimi, caci scenariul asta trebuia sa fie o drama, il cuprindea la fiecare 5 minute de luciditate, in frig si frisoane.
Stia ca e deja prea batran pentru toate astea, ca nu mai vrea sa mai omoare pe nimeni, ca nu mai stie cum sa puna pe hartie bucuria unei iubirii sau sa se eschiveze de aplauze in spatele ochilor frumosi de actori si actrite cu grija distribuite in piesele lui.
Era insa de datoria lui sa termine.
Ieri, ramas singur la marginea peronului, se gandea ca poate ar fi momentul. Ca poate ar fi bine sa nu-i mai prelungeasca agonia, sa ii refaca sinapsele si ca prin minune sa o readuca la viata.
N-o distribuia in multe roluri, caci o aruncase intr-o coma profunda, din care n-o mai putea scoate vie. Nu dupa atata timp.
[***]
Preambul
Incerca cu disperare sa nu deschida ochii. Vedea insa dincolo de pleoape lumina strecurata prin fereastra camerei de la etaj. Se terminase noaptea si, o data cu ea si somnul. Stia sigur ca avea sa sune telefonul dintr-un moment in altul si ca trebuia sa se dea jos din pat, sa se adune si sa treaca inca o data peste inca o dimineata rece, grea, viscerala. Singura.
Stranse tare tare ochii pleoapa peste pleoapa si fugi inapoi in gand. Acolo putea sa fie verde, sa vada in culori si sa simta prin fiecare fir de radacina seva pamantului jilav din jurul lui.
Pasii prin iarba calda si frageda ii legau sinapsele de ale lui, ii masurau bataile inimii in ritmul freamatului de frunze din capul lui si-i alungau gandurile negre, purtate departe, dincolo de vagoane si zare, de corbii mari, argintii, patati de sange de soarele muribund.
El era auriu, luminos si falnic. Cand batea vantul, se intelea o data cu focul din cazanele de caramida din curtea fabricii de chibrituri, si freamatul frunzelor lui, care nu contenea decat daca ea-si lasa sfiala si-l mangaia tandru pe obraz, ii alerga jucaus pe gat, pe dupa ureche.
Se amuzau impreuna in scena 3, unde replicile fiecaruia trebuiau spuse strain, de final si pe final, in timp ce fiecare mangaiere alba de obraz inflorea in mii de flori de iasomnie si arunca in jur toata lumina lui verde, desmierdata de parfum si petale.
Ii placea cel mai mult sa o faca sa rada, sa o vada inflorind atunci cand, aplecat de trunchi asupra-i, ii saruta cate o tampla inmugurita.
[***]
O lasase singura, in pragul sinuciderii, intr-o marti, 13. Pe malul unui peron. O lasase singura la parterul unei case cu draperii mari si albe, cu brocarturi turquoise cu auriu pe pereti, o lasase singura in curtea unor straini, amuzat find de fumul de pipa ce-i gadila pe atunci narile, in varful capitei de fan.
O lasase singura pe un peron, in timp ce-si astepta in tacere ultimul tren, care avea sa o duca inapoi pe iarba calda si frageda de la picioarele lui.
Trecuse mult timp de cand avea sa puna in scena piesa de la ferma, de la sinucidere si pana la intalirea cu crema de zahar ars din vis sau cu gara de acum demult uitata. Lui insa ii rasunau ca ieri vocile florilor ei in urechi. Si-i sopteau inca despre cum lumina aurie dinauntrul lui nu avea sa se stinga niciodata. Nici macar atunci cand nu va mai fi avut soare care s-o tina aprinsa.
[***] verdele ochilor ei era din cel mai frumos ciocolatiu
Cu bateria terminata, semnalul fiind foarte slab in portiunea aia a orasului, se urca in masina, stinse cu grija tutunul din pipa, cu miros de iasomnie si lavanda, isi scoase carnetelul in care inca, de moda veche, isi trecea notite din ideile rasarite cand si cand, si desena o stea, in dreptul careia adauga doua cuvinte: marti, 13.
freamat si fosnet
.
