No one thinks, unless you do.
No one feels, unless you do.
No one sees, unless you do.
No one hears, unless you do.
No one does, unless you do.
No one listens, unless you do.
No one suffers, unless you do.
No one misses, unless you do.
No one fears, unless you do.
No one errs, unless you do.
No one hurts, unless you do.
No one creates, unless you do.
No one destroys, unless you do.
No one cries, unless you do.
No one laughs, unless you do.
No one gives, unless you do.
No one asks, unless you do.
No one takes, unless you do.
No one flies, unless you do.
No one shines, unless you do.
No one teaches, unless you do.
No one learns, unless you do.
No one controls, unless you do.
No one plans, unless you do.
No one discoveres, unless you do.
NO ONE EXISTS, UNLESS YOU DO
NO ONE
UNLESS
YOU
(timpul se masoara in muzici, mai ales cand nu se masoara)
Aveam cinci ani cand am pasit pentru prima oara pragul unei discoteci. Cu Dani, Edi si Relu,
Dani e unchi-miu, omul de la care am invatat tot ce e necesar cand vine vorba de muzica.
Si spun ca e necesar, pentru ca orice directie o iau preferintele muzicale ulterioare, pe masura maturizarii intelectuale si de optiune, cred ca formarea mintii cat inca e foarte frageda are cel mai mare impact. In orice.
Si, copil fiind, am ascultat un pic din tot, in contexte si medii foarte diferite.
Am sa ma inclin insa timpului pe care l-am petrecut cu Dani, care e mai mare ca mine cu paisprezece ani.
Povesteam anterior despre cum, in sufrageria bunicii mele, se asculta mult Marlene Dietrich, Maria Tanase, Edith Piaf si alte Marii.
In capatul celalalt al holului casei lor, in coltisorul umbrit de terasa din spatele blocului, era o alta lume. Posterele si pozele decupate din reviste, copertile de vinyl-uri si paginile uzate de ziar abia daca lasau sa se vada peretele vopsit in alb, pe care erau atent organizate toate.
Undeva aproape de geam, deasupra magnetofonului impresionant, mult mai mare decat mine, statea insa o piesa centrala, pentru care nu stiu cat s-o fi straduit Dani sa o capete. Un poster urias cu Depeche Mode. Si vis-a-vis, probabil mult mai mult decat un guilty pleasure, cam de aceeasi dimensiune, Sandra.
Dani avea doi prieteni foarte buni, cu care era mai tot timpul. Edi si Relu. Astia trei erau de departe, cel putin pentru ochii mei de copil mic, mic, cei mai frumosi barbati din lume.
Dani era saten spre blond, cu parul foarte cret si ochii verzi. Edi era mai eminescian asa, saten, cu parul foarte drept si mai lung. Cat sa-i dea un aer boem, misterios si inaccesibil, mai ales ca din cand in cand mai facea pe DJ-ul la discoteca din oras. De la ei din cartier.
Relu, care avea cel mai nepotrivit nume, era inalt, mult mai inalt decat ceilalti doi, era brunet cu ochii albastri. Si astia trei, cate 19 ani fiecare, aveau un ceva nedeslusit pentru mine. Eram un fel de mascota, de jucarioara experimentala vie, care probabil ii mai ajuta pe alocuri sa agate domnisoare timide, caci aveau, prin prezenta mea, despre ce vorbi. Ca atunci cand ai un caine.
Si Dani o ruga pe mama sa ma imbrace frumos, in rosu pe cat posibil, ca sa ma ia cu el pe oriunde isi petreceau ei timpul de adolescenti "rebeli". Si tot Dani era campion national la dansuri. Si tot de la el am capatat gustul pentru dans si tot din cauza lui, am facut asta timp de 6 ani.
Invatasem cum se deruleaza o banda de magnetofon, cum se inregistreaza muzica, cum se curata magnetofonul si cum se ingrijeste muzica.
Caci muzica se ingrijeste. Asa cum ingrijesti o floare, o cureti, o uzi, ii oferi lumina si aer, asa si muzica.
Pe langa mediul in care iti pastrezi benzile si vinyl-urile, fara umezeala, ferite de praf si lumina puternica, Dani fiind baiatul mami, era la fel de obsedat de curatenie si perfectiunea ca si bunica-mea, curatenia in muzica se face si altfel.
Curatenia in muzica inseamna si cum o asculti, cum o asezi, cu ce unelte o asculti si cat de atent esti ca ce asculti sa fie armonios integrat in interior.
La el in camera, unde bunica ne aducea macaroane cu branza, calde sau castroanele cu aluat de pandispan, pe care le lingeam de resturi. sau catrofi prajiti cu branza si paine calda, mirosea a mosc si a cenusa, iar in soba de teracota verde, iarna, cand Dani nu era acasa, trosnitul de lemne arse se acompania cu zdranganitul de chitara, nenimerit, caci nu ma puteam abtine.
Mi-a fost foarte drag, copil fiind, si-acum, dupa ce fiecare din noi s-a luat cu viata lui, unul mult mai devreme ca celalalt, caci eu aveam 7 ani cand s-a nascut varul meu, am descoperit ca-i datorez mult, ca printre caramizile care-mi stau la baza mea de om, unele importante sunt puse de el.
De la el am invatat o vorba: " Asculta muzica tare, dar incet".
