Cocotat in varful capitei de fan din fundul hambarului, cu ochelarii aproape atarnand pe varful nasului, fuma tacticos din pipa si, invaluit de fum, facea ultimele corecturi pentru piesa de a doua zi.
Desi nu era decat o prima repetitie, avea deja emotii mari. Emotii insa nu provocate de audienta, de recenzii, de presa mojica. Nu. Emotii vis-a-vis de cum ii va fi placut lui ce urma sa iasa.
Vaca insa avea asteptari mari de la acest spectacol. Si asta pentru ca ii placea la nebunie sa joace un rol si sa fie cea mai buna. Nu tinea minte sa fi vazut-o nesigura pe ea, lipsita de cuvinte sau rplici. Aparent.
Scrisese saptamani intregi la scenariul asta, se temea putin de reactia actorilor cand aveau sa afle ca de fapt, nu se vor juca niciun fel de roluri. Toti aveau sa fie ei insisi.
Decorul insa, ocazia, bauturile, masa si dansul n-aveau sa fie inchipuite.
La sfarsit de saptamana, intr-o dupa-masa de sambata urmau cu totii sa joace o sambata in familie. Animalele de la ferma aveau in fiecare an obiceiul sa-l serbeze cu fast pe bou. Si deci sambata avea sa fie un fel de repetitie pentru ziua lui. Iar vaca, evident, avea mari asteptari.
La festin luau parte toate animalele. Masa mare din iarba, din spatele casei, avea sa sprijine sub coate pe Joita, mezina familiei, usor stangace pentru ca se intorsese recent de la studii din State si se adapta mai greu schimbarii de fus orar.
Pe sora ei mai mare careia ii era profund recunoscatoare pentru toate sfaturile primite in adolesventa dar de la care gasea ca deja nu mai are ce sa invete, avea sa o aiba aproape. Desi nu prea mai aveau ce vorbi. Experienta din State o facuse usor stinghera, predispusa dealtfel sa incerce orice fara sa cumpateze inainte.
Mereu gasea ca spontaneitatea e cea mai buna alegere. Niciodata nu fusese spontana. Plus ca acum avea si-un iubit, e drept, un vulpoi batran care trecuse prin viata. dar pareau sa le fie bine. El, un rebel nonsalant, chicotitor cu toate gainusele din ograda, ea o pudica.
Toti stiau ca sora-sa avea sa fie o muta pe parcursul intregului pranz in aer liber. Ea insa se intelesese dintotdeauna bine cu trei capre nelipsite de la nicio mondenitate de maidan. Si se completau binisor. Niste personaje, poate singurele care urmau sa dea culoare spectacolului. Si asta pentru ca, repet, se completau de minune.
Scoase din contextul curtii, toate aveau o istorie, mai lunga sau mai scurta, de intamplari cu iz de fan plouat. Una din ele avea confidente cu sora Joitei, isi petreceau mult timp impreuna. Si mai avea confidente cu portarul, care stia intotdeauna ce si cine misca la ferma.
Portarul, un motan minten care purta dupa el agatat la brau, un maldar de chei grele si groase de la tarcurile tuturor.
Celelalte doua capre jucau niste roluri foarte bine stabilite, pe care de atata exercitiu pareau sa le fi invatat pe de rost si sa le joace in permanenta. Nu atat de tinere ca mai inainte mentionatele surate, ele doua aveau sa fie tacute si sa mentina o aparenta de doamne. Ceea ce si erau, de altfel, in ochii celor mai mici si mai putin invatate necuvantatoare.
Si pentru ca se pozitionasera strategic din timp la nivel de ierharhie animaliera, erau intotdeauna bine venite la masa familiei.
Si aveau intotdeauna locul lor la o cafea matinala impreuna cu doamna ocolului. Boul insa o insela pe preastimata lui consoarta cu o caprioara aciuita la ferma de undeva din padurea din apropiere. Si desi cu totii stiau ca vaca si boul incercau doar sa mai pastreze niste aparente, boul a tinut mortis sa o aseze pe caprioara la masa, langa el. In ciuda prezentei nevesti-sii. Si pentru ca el nu mai era demult taur, ca sa mai spele putin ce ramasese din el, avea sa stea in capul mesei. Candva fusese taur comunal. Insa timpul a adus cu el o durere de sold, o coloana imbatranita, coarne tocite de timp si un mers nesigur. Avea de-acum si burta, desi fusese atletic mai toata viata lui.
Si desi nimeni, nici macar reqizorul nu era de acord, cu mult iubita caprioara luau parte la eveniment si cele cateva prietene ale ei, de care era nedespartita. Ea oricum ii spusese boului: "Buburuza mea, daca vrei sa viu, eu viu, dar numa nu ma pune s-o suport pe vaca aia singura. Rogu-te permite-mi sa-mi aduc suratele sa-mi tina de urat."'
Atat ea cat si cele trei ciute erau nepotrivite la spectacol. Caci ele erau animale libere, traiau in padure, dormeau sub cerul liber si niciuna nu aprecia gardul inalt si cu sarma ghimpata din jurul fermei. Desi acolo erau departe de pericole, caci nici padurea nu era cel mai primitor loc, simteau ca orice ingradire e sufocanta.
Si pentru ca un tablou de familie nu se poate intregi fara armasarul fermei si fara gasculita coafeza, undeva in acest peisaj de batatura, din mici si din bere aveau sa se infrupte si cei doi.
Si cu ei toti, fara stapani si cu alai, el, scenaristul, avea o misiune grea. caci ce scenaariu e acela unde nimeni nu joaca niciun rol? ci se interpreteaza pe siesi. Si ce-avea el sa faca daca lucrurile ar fi luat o turnura anapoda. Caci era in fond si reputatia lui de cunoscut scenarist in joc. Si ca actorul principal nu exista. Caci toti aveau un rol principal in aceasta piesa.
Iar remarcile rautacioase legate de iarba care nu avea sa fie proaspat smulsa, apa care nu avea sa fie proaspat scoasa din put, aluziile la adresa caprioarei, toate astea ii oboseau mintea si concentrarea. Si boul o sa fie iar un catel plouat, dojenit de-o parte si ironizat de alta. Dar el mandru ca niciodata ca a mai trecut un an la ferma, ca a mai trecut un an din viata pe care oricum e incapabil sa o inteleaga sau sa o traiasca, mandru de progeniturile lui, el avea sa fie blajin si nevinovat, sa povesteasca iar si iar despre pasiunea lui de a colectiona timbre, de soldateii de plumb si mica lui placere vinovata de a scoate limba atunci cand ploua.
****
Fumul din pipa incepuse sa se rarefieze, El in fond la origini era un maidanez. Nu si-ar fi putut niciodata inchipui ca va ajunge un scenarist de renume, ca va fuma din pipa tutun de vanilie si un usor iz de scortisoara sau ca in gara din capatul fermei o tanara lovita de tren avea sa-i tina companie pe acelasi peron prin toata ploaia, mocirla, seceta, zapezile si soarele tuturor anotimpurilor. Si cu miros de crema de zahar ars.
Sau ca piesa asta a lui avea sa fie un succes rasunator in toate fermele din imprejurimi.
Era iar duminica.
